De ce îmi place matematica? – an 2009

De ce îmi place matematica?     Nu ştiu… Probabil datorită acelui
sentiment minunat care apare atunci când rezolv o problemă care cu
câteva secunde sau minute în urmă îmi părea foarte dificil de
soluţionat. Atunci când fac matematică mintea mea se deschide şi
imposibilul devine posibil.
Cum a început totul? Ca un joc, ca o poveste… Matematica este şi un
joc al minţii, un joc frumos pentru că nu câştig întodeauna, fiind
astfel mereu o provocare. Vreau să fiu un învingător. Ştiu că asta nu
se va întâmpla decât dacă devin un creator. Pentru aceasta trebuie ca
setea mea de cunoaştere să fie de nepotolit şi mintea mea să fie de
diamant şi voinţa mea să fie oţelită şi să fiu capabil să alung
ciulinii din cale.
Vreau sa ajung sa rezolv problemele pe care mi le pun eu. Vreau să nu
mă mai întreb dacă îmi place sau nu matematica. Pentru mine este încă
vremea căutărilor, încă mă joc. Sunt un copil, încă.
Matematica nu se poate face decât cu dăruire şi multă implicare.
Uneori îţi trebuie multă răbdare ca să vezi rezultatele muncii tale.
Efortul te transformă în bine. E deja un câştig real.
La ce e bună matematica asta ? Recunoaşte că şi tu te-ai întrebat
măcar o dată. Ca să-ţi răspunzi imaginează-ţi o lume în care ea nu
există. Poţi?
Matematica te face să uiţi de problemele tale şi să te concentrezi
asupra problemelor ei. Dacă eşti capabil să rezolvi probleme grele de
matematică, atunci ai şanse mari să rezolvi şi măruntele probleme ale
vieţii tale cotidiene.
Şi pentru omul modern matematica a rămas o strălucitoare zeiţă
care-şi revarsă graţia sa asupra celor ce-i cer al « nemuririi nimb »
şi  « focul din privire ».
Haideţi să facem matematică !

Andrei Stoica,
Cls VIIa A – an 2009